Peste 3. 400 de lilieci din specia Nyctalus noctula, cunoscuți sub numele de lilieci de amurg au fost găsiți într-o hibernare adâncă, ascunși în izolația din vată minerală a podului unui bloc din Suceava.
Această descoperire de la începutul acestui an marcat debutul unei misiuni de salvare impresionante la care au participat reprezentanți ai Asociației pentru Protecția și Studiul Liliecilor care este proiectul comun al Fundației Visul Luanei și Wilderness Research and Conservation și stă la baza înființării Centrului de Salavare și Reabilitare a Animalelor Sălbatice.
Potrivit asociației care s-a ocupat de această acțiune de salvare s-a intervenit pentru a exclude parte dintr-o colonie foarte mare de lilieci de amurg (Nyctalus noctula) din podul unui bloc aflat în Suceava. Animalele erau în pericol de blocare şi ucidere, din cauza unor lucrări de renovare, în ciuda tuturor încercărilor de amânare şi excludere pe timp de primăvară.
Din păcate animalele au ajuns chiar şi în pereții subțiri ai apartamentului, fiind dificil de extras.
O primă intervenție a fost realizată de biologii de la Wilderness Research and Conservation în prima parte a lunii ianuarie aceștia preluând inițial 535 de animale, care au fost transportate în condiții grele de drum, până la Centrul de Reabilitare a Animalelor Sălbatice din București, administrat de Fundaţia Visul Luanei.
Acestea au fost evaluate de către medici, au fost triate în funcție de greutatea corporală, apoi au fost hidratate și plasate în hibernare pentru sezonul rece.
În continuare s-a acționat timp de două luni pe excluderea întregii colonii, dar și pe creșterea capacității de menținere în hibernare controlată a liliecilor în cadrul centrului de reabilitare, la final fiind salvate 3400 de animale, reprezentând cea mai mare operațiune de salvare de acest fel.
Liliecii sunt specii protejate de lege.
sursa NewsBucovina