Federația Română de Fotbal și brandul Bigotti anunță semnarea unui parteneriat privind ținuta oficială a ”tricolorilor”.
Durata parteneriatului va fi cel puțin până la finalul anului 2027, marcând un angajament pe termen lung între cele două părți. Brandul Bigotti va aduce în prim plan stilul și eleganța inconfundabile pentru care este recunoscut, reprezentând astfel o adiție deosebită la imaginea echipei naționale în anul în care tricolorii revin la Campionatul European.
Evenimentul în care a fost oficializat parteneriatul a avut loc la Casa Fotbalului, în sala ”Ioan Chirilă”, în prezența președintelui FRF, Răzvan Burleanu, a Directorului de vânzări Bigotti, George Olteanu, și a Directorului Corporate Bigotti, Alina Dinu.
Mai multe detalii: https://t.ly/GwGyw
sursa SuceavaNews