Colegiul Național „Ștefan cel Mare” din Suceava are peste 30 de elevi care vor concura la fazele naționale ale olimpiadelor școlare.
Astfel, patru dintre elevii săi s-au calificat la faza națională a Olimpiadei de Biologie, demonstrând excelență în domeniul științelor naturii. Potrivit reprezentanților colegiului, cei care s-au calificat în mod direct sunt Marian Nicolay Ionescu și Alexia Mitrofan, din clasele a XI-a D și a IX-a D, coordonați de profesorii Carmen Constantineanu și Gabriela Scutaru. În urma redistribuirii locurilor la nivel național, s-au mai calificat și Amalia Drob și Denisa Domșa, din clasele a XI-a E, coordonate de aceeași cadre didactice.
De asemenea, două alte talente, Ștefan Leonte și Ruben Ciobanu, din clasele a IX-a A și a X-a F, au obținut calificarea la etapa națională a Olimpiadei de Istorie, sub îndrumarea profesorului Didina Petrișor.
Colegiul Național „Ștefan cel Mare” continuă să se evidențieze și în domeniul limbilor străine, cu o reprezentare puternică la etapa națională a Olimpiadei de Limba Engleză. După probele de selecție, elevii calificați sunt ANDRIȘAN IUSTIN GABRIEL, clasa a IX-a D, coordonat de profesoara Mărginean Cătălina Daria, și TITIANU FLORIN EDUARD, clasa a XI-a E, coordonat de profesoara Grapini Sabina Lucia.
În plus, elevii Colegiului Național „Ștefan cel Mare” vor fi reprezentați și la etapele naționale ale concursurilor și olimpiadelor de geografie. La concursul „Terra-mica Olimpiadă de Geografie”, elevii Roznovan Ștefan și Zaiț Bogdan, din clasele a V-a, îndrumați de profesoara Nicoleta Bumbu, și eleva Rusu Maria, din clasa a VI-a A, îndrumată de profesoara Loredana Epure, s-au calificat pentru etapa națională care va avea loc în luna mai. De asemenea, Jucan Constantin și Logofătul Ianis, din clasele a X-a A și a X-a F, îndrumați de profesoara Loredana Epure, s-au calificat la faza națională a Olimpiadei de Geografie, ce va avea loc în perioada 22-26 aprilie, la Constanța.
Performanțele elevilor colegiului nu se opresc aici. La Olimpiada de limba germană modernă, elevii ROMANO SOPHIA-ELENA, ONICEANU ALEXANDRA și STOICAN IRINA RUXANDRA au obținut premiul I la etapa județeană și vor reprezenta colegiul la etapa națională, sub îndrumarea profesorului Juravle-Lucescu Alina.
În domeniul fizicii, colegiul s-a remarcat prin calificarea a 7 elevi la etapa națională a Olimpiadei Naționale de Fizică demonstrând, încă o dată, dedicarea și pasiunea pentru studiul în domeniul fizicii.
Din lotul județului fac parte următorii elevi ștefaniști:
1. Sfichi Andrei, clasa a VII a, prof. coord. Amorăriței Carmen
2. Amorăriței Tudor, clasa a VIII a, prof. coord. Amorăriței Carmen
3. Grădinariu Anastasia, clasa a VIII a, prof. coord. Amorăriței Carmen
4. Polocoșer Kevin, clasa a IX a, prof. coord. Tănase Sorin
5. Macoveiciuc Sabrina, clasa a IX a, prof. coord. Amorăriței Carmen
6. Palaghianu David, clasa a IX a, prof. coord. Amorăriței Carmen
7. Burcă Paul, clasa a XII a, prof. coord. Costan Costică
De asemenea, la etapa națională a Olimpiadei Naționale de Matematică, 11 elevi de la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” din Suceava vor reprezenta școala, iar alți 3 elevi au fost selectați pentru etapa națională a Concursului de Matematică Aplicată „Adolf Haimovici”.
Cei aleși să reprezinte colegiul la etapa natională a Olimpiadei Naționale de Matematică sunt:
1. Spînu Tudor Andrei, clasa a VI-a, prof. coord. Alexa Raluca Crisantha
2. Sfichi Andrei, clasa a VII-a, prof. coord. Alexa Raluca Crisantha
3. Amorăriței Tudor, clasa a VIII-a, prof. coord. Alexa Raluca Crisantha
4. Grădinariu Anastasia, clasa a VIII-a, prof. coord. Alexa Raluca Crisantha
5. Macoveiciuc Sabrina, clasa a IX-a, prof. coord. Popescu Dan
6. Aparaschivei Tudor, clasa a X-a, prof. coord. Amorăriței Cristian
7. Popa Magda, clasa a XI-a, prof. coord. Amorăriței Cristian
8. Lăslău Antonio, clasa a XI-a, prof. coord. Amorăriței Cristian
9. Airinei Gabriel, clasa a XII-a, prof. coord. Scutaru Constantin
10. Burcă Paul, clasa a XII-a, prof. coord. Scutaru Constantin
11. Buzdugan Ioan, clasa a XII-a, prof. coord. Scutaru Constantin
Cei aleși să reprezinte colegliul la etapa națională a Concursului de Matematică Aplicată „Adolf Haimovici” sunt:
1. Mitrofan Alexia, clasa a IX-a, prof. coord. Scutaru Constantin
2. Coca Teodora, clasa a X-a, prof. coord. Cimpoeșu Marinela
3. Amihăese Larisa, clasa a XI-a, prof. coord. Moroșan Mara
sursa NewsBucovina