Doi soți din Rădăuți au primit ordine de protecție provizorii, unul față de altul, după ce s-ar fi bătut.
Polițiștii din Rădăuți au fost sesizați, joi în jurul orei 12:15 de o femeie care a reclamat că a fost lovită de către soț.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că joi, în timp ce se aflau acasă între femeie și soțul ei s-a iscat un conflict spontan care a degenerat, femeia fiind bruscată și împinsă de bărbat în direcția ușii de acces, aceasta lovindu-se în zona spatelui.
Polițiștii au completat formularul de evaluare al riscului reieșind că există un risc iminent în ceea ce privește siguranța femeii și se impune emiterea unui ordin de protecție provizoriu, aspect cu care aceasta a fost de acord.
Soțul femeii a spus că soția sa ar fi provocat scandal la adresa de domiciliu și l-ar fi lovit, provocându-i suferințe fizice.
El a arătat că se consideră o victimă în acest eveniment, solicitând să i se întocmescă un formular de evaluare al riscului în vederea eliberării unui ordin de protecție provizoriu față de soția sa.
În baza răspunsurilor bărbatului a fost completat un formular de evaluare al riscului, reieșind că există un risc iminent în ceea ce privește siguranța sa și se impune emiterea unui ordin de protecție provizoriu, aspect cu care acesta a fost de acord.
Întrucât bărabatul a refuzat cooperarea cu lucrătorii de poliție, a susținut că se simte rău dar totodată a refuzat să fie solicitată prezența la fața locului a unui echipaj de ambulanță s-a procedat la conducerea acestuia la sediul Poliției Rădăuți.
Polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu valabil în perioada 28.03.2024 – 02.04.2024, prin care s-a stabilit ca bărbatul să păstreze distanța de 100 m față de soție, să păstreze o distanță de 100 m față de locuința din Rădăuți și să păstreze o distanță de 100 m față de locul de muncă al femeii.
Bărbatul a refuzat să comunice o adresa la care urmează să locuiască pe perioada valabilității Ordinului de protecție provizoriu.
Totodată s-a emis ordinul de protecție, valabil în perioada 28.03.2024 – 02.04.2024, prin care s-a stabilit ca agresoarea, să păstreze o distanță de 100 m față de soțul ei.
La finalizarea actelor lucrătorii de poliție s-au oferit să acorde sprijin bărbatului pentru ca acesta să-și poată lua de la adresa de domiciliu medicamente, produse de uz personal, dar acesta a refuzat.
Pentru evitarea producerii unor evenimente negative s-a procedat la conducerea bărbatului la Spitalul Municipal Rădăuți, fiind ulterior dirijat către Secția Psihiatrie.
În acest caz s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „violență în familie” și „amenințare”.
sursa NewsBucovina