Deputatul USR Emanuel Ungureanu, vicepreşedinte al Comisiei pentru Sănătate din Camera Deputaţilor, a anunţat, marţi, că a depus o sesizare penală la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) şi la Parchetul European care îl vizează pe ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.
Plângerea penală are legătură directă cu un contract de consultanţă semnat „în mod discreţionar şi abuziv de către ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, cu foştii colaboratori de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS)”, a precizat Emanuel Ungureanu, într-o conferinţă de presă susţinută la Parlament.
„Vorbim despre suspiciuni de fapte penale extrem de grave, abuz în serviciu, delapidare şi înşelăciune. Mă refer în sesizarea, care are 12 pagini, la contractul de consultanţă pe care l-a făcut în luna iunie 2022 domnul Rafila contrasemnat de secretarul de stat Alexandru Rogobete, contract de consultanţă de 20 de milioane de euro care nu are absolut nicio justificare din punct de vedere a ceea ce înseamnă legea responsabilităţii fiscale şi oportunitatea pe care ar trebui să o gândească orice ministru când cheltuie mai ales bani europeni. Şi mai ales discutăm despre un contract care are suspiciuni de dublă finanţare. Vorbim despre finanţarea pe care a primit-o o altă autoritate a statului român – ANMCS – Autoritatea Naţională pentru Managementul Calităţii în Sănătate – care a încasat sume importante de bani ca să facă standarde de calitate în sistemul sanitar românesc, chiar un manual al calităţii, iar domnul Rafila, prin dublă finanţare, acordă 1 milion de euro către OMS să facă exact acelaşi lucru pe care ar fi trebuit să-l facă o autoritate care este chiar în subordinea domnului Ciolacu”, a afirmat Emanuel Ungureanu.
Potrivit acestuia, „Rafila a cheltuit iresponsabil şi ilegal banii din PNRR”.
„Vă aduceţi aminte minciunile PSD şi PNL care spuneau că Ghinea a pus bani de consultanţă în PNRR ca să-i cheltuie în mod iresponsabil? Adevărul este că banii cheltuiţi iresponsabil şi ilegal din PNRR pe consultanţă sunt banii pe care i-a cheltuit Rafila deja – 10 milioane de euro s-au dus, printre care prioritizarea alocărilor bugetare efectuate de Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională, adică Rafila a rugat OMS de 640.000 de euro să ne înveţe criterii de prioritizare pentru alocarea bugetului şi elaborarea termenilor de colaborare între Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări. Mai exact, 640.000 de euro a aruncat în vânt Rafila ca OMS să ne înveţe cum să alocăm bani din sănătate, asta în condiţiile în care şefa Casei Naţionale de Asigurări ne spunea că nu mai sunt bani până la finalul anului”, a arătat Ungureanu.
Deputatul USR a atras atenţia că procurorii Parchetului European ar trebui „să investigheze urgent suspiciunile de abuz în serviciu, delapidare şi înşelăciune din contractul de consultanţă încheiat de Rafila cu OMS”, apreciind că, din păcate, „există pericolul ca acest dosar să fie îngropat de DNA”.
„Speranţa mea se îndreaptă în aceste zile către Parchetul European. Este mesajul meu către cei care conduc această instituţie, să facă repede investigaţii cu privire la acest contract de consultanţă cu OMS, de 20 de milioane de euro, pentru că mi-e teamă că domnul Voineag de la DNA o să îngroape acest dosar de consultanţă al lui Rafila, aşa cum a făcut cu dosarul cu BMW-urile lui Iohannis şi aşa cum a îngropat ancheta care viza doi generali SRI acuzaţi de corupţie. Deci doamna Kovesi este într-un concurs, este într-un moment de competiţie – să arate dacă este interesată de modul în care Rafila şi-a bătut joc de bani europeni. Vorbim de bani din consultanţă despre care Rafila se lăuda, în august 2022, că ar fi fost bine să fie daţi către investiţii în sănătate. Apelul meu către Parchetul European este să ajungă repede la dosarul care este ţinut ascuns de Rafila. Acest contract de consultanţă cu OMS n-a fost niciodată prezentat public de către Ministerul Sănătăţii”, a transmis Emanuel Ungureanu, scrie Agerpres.
sursa Știri din Bucovina