Primarul comunei Berchișești, Zenovia-Violeta Țăran, a anunțat, miercuri, că au început lucrările la extinderea sistemului de canalizare din comună potrivit graficului stabilit de executantul proiectului finanțat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.
Proiectul de reabilitare, modernizare și extindere a sistemului de canalizare, precum și cel de modernizare a stației de epurare și înființare a unei stații de pompare, se aflau pe lista obiectivelor de investiții ale administrației publice locale din Berchișești, termenul de finalizare fiind în acest an.
„Lucrările se vor derula pe o porțiune de circa zece kilometri, fapt ce va permite racordarea ultimelor aproximativ 200 de gospodării la sistemul de canalizare, inclusiv cele din cartierul locuit de romi. Sunt convinsă că investiția va reprezenta un succes deplin și sunt optimistă că va fi finalizată într-un timp record, astfel încât locuitorii comunei Berchișești să beneficieze în procent de 100% de o canalizare modernă, la cele mai înalte standarde calitative”, a spus primarul comunei.
Zenovia Violeta Țăran a mulțumit celor care locuiesc în zonele unde se lucrează pentru cooperare și înțelegere, disconfortul creat în perioada următoare urmând să fie uitat odată cu beneficiile aduse de finalizarea investiției.
„Transformarea Berchișeștiului într-un loc în care oamenii să dorească să trăiască, să muncească și să-și crească copiii, așa cum îmi place mie să spun, este un deziderat realizabil pentru echipa Primăriei și a Consiliului Local. În sprijinul acestei idei stă și faptul că, în ultima perioadă, mulți localnici plecați în străinătate s-au reîntors definitiv acasă”, a mai spus Țăran.
El a subliniat că administrația locală din comună are o relație deosebită cu cetățenii, fiind permanent la dispoziția lor și venind în întâmpinarea cerințelor și necesităților existente.
„Suntem o așezare în continuă dezvoltare, am muncit mult pentru a crea oamenilor un grad de confort sporit, din prisma asigurării condițiilor de tip urban în ceea ce privește infrastructura și serviciile publice oferite”, a conchis primarul comunei Berchișești.
sursa NewsBucovina