Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuți a obținut o nouă performanță, respectiv o remarcabilă dublă calificare la etapa națională a olimpiadelor școlare, prin elevii Mattia Apetri și Teodor Chirilă, ambii din clasa a X-a D, sub coordonarea doamnei prof. (și diriginte) PAULA HAIURA.
Cei doi colegi de clasă s-au calificat la etapa națională a Olimpiadei de Limba Engleză, care va avea loc la Hunedoara, în perioada 27 aprilie – 1 mai. Merită remarcat faptul că Teodor Chirilă se află la a doua participare consecutivă la etapa națională a acestei olimpiade, după calificarea din clasa a IX-a.
Mattia Apetri: “Decizia mea de participa la olimpiada de limba engleză a început ca o simplă încercare pentru a-mi descoperi propriul nivel de competență. Odată ce am trecut de faza locală, am fost motivat de propria mea dorință de a stăpâni limba engleza la un nivel mai profund. Cu ajutorul doamnei profesoare de limba engleză și încurajările dragilor mei colegi, pot să spun că mi-am depășit propriile așteptări. Sper să mi le depășesc în continuare și să reprezint CNEH pe podium.”
Teodor Chirilă: “De mic am avut o legătură cu limba engleză pe care n-am reușit niciodată să mi-o explic – le pot mulțumi părinților mei, care mi-au facilitat accesul la diverse resurse prin care am putut să deprind această limbă fără să îmi dau seama. Mă consider norocos în această privință, deoarece mi-ar fi fost mult mai greu să ating un nivel de vorbire fluentă fără a „fura startul” astfel. Pentru mine, calificarea la etapa națională a acestei olimpiade pentru doi ani consecutivi este o mare realizare și ceva la care nu m-aș fi putut aștepta înainte de a începe ciclul liceal. Având experiența participării la ediția anului precedent, simt că am o șansă bună de a îmbunătăți rezultatul de atunci. Doresc, pe această cale, să îi mulțumesc doamnei diriginte Paula Haiura pentru efortul depus atât în pregătirea mea pentru probă, cât și a colegilor mei, și să o felicit și pe dumneaei pentru performanțele noastre.”
Prof. Paula Haiura: “Mattia și Teo: doi adolescenți cu inteligență sclipitoare, cu personalități și interese diferite, dar, cu toate acestea, având câteva trăsături care i-au apropiat într-atât de mult încât au ajuns să împartă podiumul etapei județene a Olimpiadei de Limba Engleză. Aș menționa aici seriozitatea de care ambii dau dovadă în tot ce întreprind, perseverența, ambiția de a se auto-depăși, dorința de a fi cei mai buni. Deși cei doi studiază într-o clasă unde, conform specializării ( Științele naturii), primează materiile exacte, acest fapt nu îi impiedică să își cultive pasiunea pentru limba engleză și să își perfecționeze cunoștințele.
Olimpiada de Limba Engleză este una dificilă, complexă și completă, participanții fiind puși în situația de a dovedi cunoștințe temeinice de gramatică și vocabular, abilități de exprimare în scris într-un mod formal, original și captivant în același timp, iar pentru proba orală candidații trebuie să demonstreze nu numai capacitatea de a se exprima fluent în limba engleză, ci sunt puși și în situația de a dovedi și cunoștințe dintr-o varietate de domenii, cum ar fi arta, sportul, istoria, literatura, ecologia, dezvoltare personala și multe altele.
Pentru mine, în calitate de profesor îndrumător dar și de diriginte, calificarea celor doi băieți la etapa națională reprezintă un dublu motiv de bucurie și împlinire. Le doresc să se bucure de această experiență unică, în urma căreia, cu siguranță, vor veni mai bogați intelectual și spiritual.”
Conducerea colegiului, reprezentată de director, prof. dr. Adrian-Nicolae Puiu și director adjunct, Luminița-Mirela Lăzărescu, îi felicită, în egală măsură, pe Mattia, Teodor și pe doamna profesoară Paula Haiura și le dorește mult succes la faza națională.
sursa NewsBucovina