Prefectul de Suceava, Alexandru Moldovan, este optimist în ceea ce privește finalizarea lucrărilor la podul de la Milișăuți.
„Lucrările în cadrul proiectului de reabilitare a podului de la Milișăuți, județul Suceava – DN 2H, km 4+776 avansează în ritm alert”, a spus Moldovan.
Prefectul a arătat că pe parcursul unei noi vizite de monitorizare a constatat cu satisfacție mobilizarea exemplară a constructorului.
Potrivit lui Moldovan, condițiile meteo favorabile au permis realizarea lucrărilor de armare a plăcii de suprabetonare, ce vor fi urmate imediat de cele de turnare a betonului.
„Sunt create astfel condițiile pentru finalizarea lucrărilor la acest obiectiv de investiție mai devreme decât termenul asumat”, a spus Alexandru Moldovan.
Lucrările sunt executate de asocierea SC Test Prima SRL – SC Beny Alex SRL – SC Antrepriza de Construcții Drumuri și Autostrăzi SRL, iar termenul de finalizare a lucrărilor este luna iunie 2024.
sursa NewsBucovina