Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat, miercuri, că ia în calcul scoaterea scuarurilor de pe Calea Unirii ca urmare a unei cereri formulate de șoferii Serviciului de Ambulanță Județean Suceava care spun că acestea nu permit ambulanțelor să înainteze atunci când sunt blocaje în trafic.
Lungu a explicat că va fi nevoie de un aviz al Poliției Rutiere, subliniind că acele scuaruri au fost montate tot cu avizul Poliției Rutiere pentru creșterea siguranței traficului.
„La vremea respectivă așa s-a dat avizul de la Poliția Rutieră. Tot pentru siguranța circulației s-au făcut acele scuaruri. Este acum o solicitare să fie scoase acele scuaruri. La fel, trebuie să discutăm această problemă cu Poliția Rutieră și în funcție de avizul de acolo să le scoatem. De altfel știți că pe pod când am lucrat la acele rosturi de dilatare nu le-am mai pus înapoi”, a spus Lungu.
El a arătat că este o solicitare a celor de la Ambulanță în acest sens.
„Încercăm să-i dăm curs, dar trebuie să avem avizul Poliției Rutiere. Studiul a fost făcut la vremea când am făcut modernizarea pe fonduri europene. Studiul de circulație care s-a făcut a venit cu această soluție pentru siguranța circulației”, a declarat Ion Lungu.
El spune că din ceea ce a observat în zona respectivă șoferii lasă loc ambulanțelor să treacă.
„Nu zic că cererea nu e îndreptățită, dar și eu circul în fiecare zi și n-am văzut așa mari blocaje la ambulanță. Oamenii se dau la o parte de pe banda a doua pe banda întâi. Dar, mă rog, dacă este solicitarea lor o analizăm, o discutăm cu Poliția Rutieră. Repet, la vremea respectivă, tot specialiștii în studiul de trafic au venit cu acele soluții pentru siguranța traficului”, a declarat primarul
Ion Lungu spune că în zona unde sunt scuarurile nu s-au produs atât de multe accidente și crede că, probabil, dacă s-ar fi amplasat scuaruri și în zona de pantă probabil că ar fi fost mai puține accidente.
„Au și ele rostul lor”, a spus primarul.
sursa NewsBucovina