O grupare infracțională care s-a format pentru a falsifica țigări și a le vinde pe piața locală a angajat chiar și un grafician pentru a copia cât mai fidel grafica pachetelor de țigări. Au fost percheziții la falsificatori, în Bacău, Neamț și Suceava. Doi bărbați au fost plasați, marți, în arest la domiciliu pentru 30 de zile.
Polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice- Sector 6 au pus în executare, luni, patru mandate de percheziție domiciliară, în județele Bacău, Neamț și Suceava, într-un dosar penal privind săvârșirea de infracțiuni economice.
Din datele și probele administrate, a rezultat presupunerea că două persoane ar fi achiziționat cantități semnificative de tutun vrac, prelucrat într-o zonă a unui județ, precum și alte bunuri necesare producției de țigarete. Din cercetări, s-a mai stabilit că bănuiții ar fi angajat un grafician pentru a copia cât mai fidel grafica pachetelor. Ulterior, ar fi început căutarea de clienți în zona unor magazine din județele Bacău și Neamț, contra sumei de 15 lei pachetul.
„În vederea administrării materialului probator, la data de 15 aprilie a.c., au fost puse în executare patru mandate de percheziție domiciliară, fiind identificate și ridicate mai multe bunuri de interes în cauză, printre care: peste 98.000 de țigarete, două utilaje pentru injectat tutun și unul de înfoliat, imprimantă color, matriță, peste 10.000 de tuburi goale, 24 kg de tutun vrac, peste 4.000 de cartoane purtând însemnele unor mărci protejate, peste 1.800 de timbre fiscale, 10 recipiente lichid potențare aromă tutun”, au spus, marți, reprezentanții Poliției Capitalei.
Cele două persoane au fost duse la audieri, față de acestea fiind dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați în fața magistraților cu propunere legală.
„Față de cei doi bărbați a fost dispusă măsura arestului la domiciliu, pentru 30 de zile”, a anunțat marți seara Poliția Capitalei.
Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice – Sector 6, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de producere de produse accizabile în afara antrepozitului fiscal și deținere de către orice persoană sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, cu excepția celor deținute în antrepozitul fiscal, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător, ori cu marcaje false, peste limita a 10.000 de țigarete, 400 țigări de foi de 3 grame, 200 de țigări de foi mai mari de 3 grame, peste 1 kg de tutun de fumat. (
sursa Știri din Bucovina