Un incendiu a izbucnit, sâmbătă, la acoperișul unui bloc de locuințe din municipiul Rădăuți.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, maior Alin Găleată, arde acoperișul unui bloc, cu două scări.
Pompierii lucrează pentru localizarea flăcărilor și pentru evacuarea persoanelor din cele două scări de bloc.
La fața locului pompierii militari au intervenit inițial cu cu 5 autospeciale de stingere, două autospeciale de lucru la înălțime și o ambulanță SMURD, iar ulterior forțele de intervenție au fost suplimentate cu două autospeciale de stingere și o autoscară mecanică.
Incendiul a fost localizat în jurul orei 12:20, iar pompierii au lucrat apoi la lichidarea ultimelor focare.
știre în curs de actualizare
sursa NewsBucovina