Pompierii militari ai Gărzii de Intervenție Solca și cei ai Detașamentului Rădăuți, împreună cu lucrătorii Serviciilor voluntare pentru situații de urgență din Cacica, Arbore, Botoșana și Cajvana, au intervenit cu șapte autospeciale de stingere pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit în orașul Solca, informează ISU Suceava. La sosirea echipajelor, ardea generalizat un depozit de materiale, construit din lemn, cu învelitoare din tablă, flăcările fiind extinse și la o gospodărie din imediata apropiere. Echipa de evacuare/salvare a pătruns în interiorul casei, inundată cu fum, iar într-una dintre camere au găsit proprietara, o femeie în vârstă de 75 de ani, care dormea. Salvatorii au extras-o în siguranță, și din fericire, femeia nu a necesitat îngrijiri medicale și se afla în afara oricărui pericol. Ea a fost evacuată la o vecină, într-o gospodărie din apropiere. Incendiul a fost lichidat la ora 11:05.
Au ars depozitul de materiale, pe o suprafață de aproximativ 150 de metri pătrați, și bunurile din interior (utilaje agricole, aproximativ 100 de baloți de paie, circa 150 metri cubi lemn de foc și 5 metri de cherestea. La gospodăria afectată de incendiu, au ars casa de locuit și bucătăria de vară, construcții corp comun, pe o suprafață de aproximativ 150 de metri pătrați, precum și bunurile aferente.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului este în curs de stabilire.
Nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat circa 30 de metri cubi lemn de foc și o proprietate învecinată.
sursa NewsBucovina