Sâmbătă noaptea, aproape de miezul nopții, polițiștii din cadrul Secției 10 Gura Humorului cu sprijinul polițiștilor Compartimentului Rutier Gura Humorului, în timp ce acţionau în cadrul unei acţiuni pe linia depistării şi sancţionării conducătorilor auto care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice pe raza satului Berchișești au oprit pentru control autoturismul, la volanul căreia se afla un localnic în vârstă de 22 ani.
Având în vedere comportamentul suspect al conducătorului auto, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, iar în urma testării cu aparatul drugtest, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. „Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, conducătorul auto fiind condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise”, a transmis Poliția Suceava. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiuni de ,,conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive”, faptă prev. și ped. de art. 336, alin. (2) din Codul Penal.
sursa NewsBucovina