Șeful ISCTR Suceava, Dan Mihail Cost vrea să fie primar al orașului Siret. El candidează din partea Partidului Social Democrat, fiind un apropiat al deputatului Eugen Bejinariu.
Acesta deține o casă de vacanță(65 mp) și un teren intravilan in suprafață de 995 mp la Sucevița. Impreună cu soția dețin o mașină -VW, an abricație 2003!!!.
Soția,potrivit declaratiei de avere postate pe site-ul ISCTR, lucrează la Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași -ACI Siret. Și fiul celor doi este angajat al ISCTR. Fiul deține din 2013 o suprafață de 5000 m2 in orașul Siret.
Ca și tatăl este inspector trafic rutier iar leafa pe un an a fost de 42140 RON. Curios este că familia Cost nu deține un apartament sau o casă pe numele lor în orașul Siret. Insa e curios ca au reușit să ridice o casă de vacanță în Sucevița și intreaga familioe să circule cu o rablă. Ori masinile ISCTR au fost transformate in mașini personale.
Numit șef de PSD
Dan Mihail Cost a fost numit șef al Inspectoratului de Stat pentru Control in Transportul Rutier (ISCTR) Suceava in a doua jumătate a lunii iulie 2022, după ce social democratul Mihai Reman a fost condamnat la un an de inchisoare cu suspendare. Mihai Reman a fost prins beat la volan și este trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți. El a rezistat doar două luni în fruntea instituției și a plecat după ce a fost condamnat cu suspendare într-un dosar în care a fost găsit vinovat pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului.
PSD Suceava s-a grăbit foarte repede și i-a găsit inlocuitor lui Reman in persoana lui Dan Mihail Cost.
Acesta lucrează în cadrul instituției de 12 ani. Înainte, pentru o perioadă de 6 ani, a lucrat în cadrul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), în calitate de controlor de trafic la Agenția de Control și Încasare din Punctul de Trecere a Frontierei Siret.
Pentru funcția de șef al ISCTR Suceava a fost mai tot timpul bătaie. Se vorbea de șpăgi de mii de euro plătite de firmele care exploatează agregate minerale dar și cele care transporta lemn. Și firmele de transport persoane sau mărfuri sunt tot în perimetrul de controll al acestui organism tehnic permanent specializat în subordinea Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicațiilor.Institutiile anticorupție se pare că nu au vrut sau nu au reușit să adune dovezi care să arate marea corupție din sistem.
Dan Mihail Cost este candidatul PSD la funcția de edil al orașului Siret. Tot un angajat al ISCTR este aruncat în bătălia electorală din comuna Dărmănești. Se pare că Inspectoratului de Stat pentru Control in Transportul Rutier este o institutie politizată a PSD-ului și o rampă de lansare pentru candidati la UAT-uri.
sursa Știri din Bucovina