Polițiștii suceveni au operaționalizat și implementează noul sistem de verificare și legitimare, cu utilizarea unei aplicații informatice care oferă beneficii tehnologice și operative atât în activitatea profesională zilnică a polițiștilor cât și pentru principalul beneficiar – cetățeanul.
Potrivit Poliției Județene Suceava, verificarea se face imediat, cu ajutorul dispozitivelor mobile și aplicației informatice de mare acuratețe E-DAC, rezulatele evidențiind mențiuni din bazele naționale și europene de date prin interconectare, iar interacțiunea cu cetățeanul este mult mai simplă, mai civilizată și mai eficientă.
Sursa citată arată că polițiștii au reușit în cursul zilei precedente să identifice ca urmare a semnalărilor oferite în urma legitimărilor și verificărilor în bazele de date interconectate, șoferi fără permis, vehicule neînmatriculate sau fără RCA și ITP, întocmind dosare penale și dispunând imobilizarea unui autoturism.
Astfel, sâmbătă, în jurul orei 11:10, în timp ce polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Gălănești se deplasau cu autospeciala de poliție către comuna Putna și se aflau în tranzit pe raza localității Bivolăria, au observat un autoturism înmatriculat într-un stat din afara Uniunii Europene, ce se deplasa spre centrul orașului Vicovu de Sus.
În acest caz s-a procedat la verificarea rapidă, din mers a vehiculului, cu utilizarea aplicației E-DAC, stabilind că acesta are inspecția tehnică periodică expirată încă din anul 2016 și nu are o poliță de asigurare obligatorie RCA valabilă, motiv pentru care s-a efectuat semnal regulamentar de oprire, iar conducătorul vehiculului s-a conformat.
După ce polițiștii și-au declinat calitatea și au interogat bazele de date tot cu utilizarea aplicației E-DAC, au stabilit că șoferul și nu are permis de conducere valabil pentru nicio categorie de vehicule.
Șoferul a fost sancționat pentru încălcarea prevederilor art. 3 din Legea 132/2017 (RCA) și art. 147 din HG1391/2006 (lipsă acte) și pentru încălcarea prevederilor art. 10, alin. (1) din OUG 195/2002 (lipsă ITP) și s-a dispus imobilizarea vehiculului.
Tot sâmbătă, la orele 15:20, polițiștii din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Marginea, desfășurând activități specifice pe linie de circulație rutieră, au efectuat semnal regulamentar de oprire unui moped fără plăcuță de înregistrare, care se deplasa pe strada Cimitirului, din comuna Volovăț.
A fost legitimat conducătorul mopedului și după verificarea în bazele de date interconectate cu utilizarea aplicației E-DAC, s-a stabilit că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule sau mopede, iar mopedul în cauză nu are documente de proveniență și nu este înregistrat.
În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ,,conducerea unui vehicul fără permis de conducere” faptă prevăzută și pedepsită de art. 335 alin. 1 din Codul penal și „punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat” faptă prevăzută și pedepsită de art. 334 alin. 1 din Codul penal.
În aceeași zi, la ora 16.20, polițiștii au oprit pe pe D.J. 208C, pe raza satului Vercicani, oraş Liteni, autoturismul condus de către un bărbat în vârstă de 50 ani, cu domiciliul în sat Dumbrăveni, comuna Dumbrăveni.
S-a procedat la verificarea șoferului cu utilizarea aplicației E-DAC, constatîndu-se că are dreptul de a conduce suspendat.
S-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 335 alin. 2 din Codul Penal.
În aceeași zi la ora 22:20, în timp ce polițiștii din cadrul SPR 3 Marginea executau activități în cadrul acțiunii pe linie rutieră, au efectuat semnal regulamentar de oprire pe DJ 178, unui moped ce avea direcția de deplasare dinspre comuna Volovăț spre municipiul Rădăuți.
S-a procedat la legitimarea conducătorului mopedului, stabilindu-se că acesta este un bărbat din comuna Burla, județul Suceava.
Totodată, pentru controlul documentelor, s-a folosit aplicația E-DAC și a rezultat că șoferul nu posedă permis de conducere iar pentru moped nu există poliță RCA, acesta nefiind asigurat în caz de daune produse terților.
Cu ocazia controlului efectuat, conducătorul mopedului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 0,33 mg alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost sancționat contravențional pentru conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice și pentru lipsă asigurare obligatorie RCA, conform prevederilor din OUG 195/2002.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 335, alin. (1) din Codul penal.
sursa NewsBucovina