Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur a făcut o scurtă trecere în revistă a evenimentelor care vor fi organizate în centrul Sucevei și în județ în cadrul programului ”Paștele în Bucovina”.
”Aici, în centrul Sucevei, s-a deschis Târgul de Paști, un târg care îi așteaptă pe toți sucevenii și pe musafiri. Va fi un program încărcat Paștele în Bucovina. Duminică, de Florii, de la ora 13:00 este un spectacol de muzică religioasă. Școlile noastre, ale Consiliului Județean Suceava, de la Fălticeni, de la Gura Humorului, Corala Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților vor presta pe această scenă frumoasă din centrul Sucevei”, a spus Gheorghe Flutur.
”Săptămâna Mare o așteptăm în liniște, este Săptămâna Patimilor. Sâmbătă seara așteptăm Sfânta Lumină pe Aeroportul ”Ștefan cel Mare” din Suceava. Duminică, de Paști, tot aici, în piață, îi invităm la ora 13:00 pe suceveni la Festivalul ”Paștele în Bucovina”, cu clopotele Bucovinei, cântecele de toacă, un festival cu Ovidiu Lipan Țăndărică și corurile de la Salcea și de la Bosanci. Vor fi multe surprize, un concurs de ciocnit ouă așa cum știu sucevenii mai bine să o facă după Paști”, a mai declarat președintele Consiliului Județean Suceava.
De asemenea, în a doua zi de Paști vor fi multe evenimente în tot județul Suceava. ”Se organizează balul gospodarilor în multe localități, evenimente organizate de multe primării și, în special, evenimente tradiționale cu ceea ce se făcea de Paști altădată. Și acum Suceava este patria autenticului, a lucrului curat și frumos. Vă așteptăm cu drag în centrul Sucevei”, a încheiat președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur.
sursa Știri din Bucovina